De Ziua Internațională a Copilului, s-a poposit la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, cu inimile pline de daruri și compasiune. Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în capela spitalului – un moment de profundă trăire sufletească, în cadrul căruia 22 de tineri voluntari și-au unit glasurile și inimile în rugăciune pentru copiii internați, pentru personalul medical și pentru toți cei care trudesc zilnic în slujba vindecării.
Această Sfântă Liturghie a marcat și ultimul popas al proiectului desfășurat în anul universitar 2024–2025, intitulat „Sfânta Liturghie în spitale” – o inițiativă lunară menită să aducă rugăciunea în mijlocul suferinței. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost al șaselea spital vizitat în cadrul acestui proiect. În etapele anterioare, s-a ajuns și la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna”, Institutul Regional de Oncologie, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” și Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon”.
În această zi specială, s-a reușit aducerea unei raze de lumină într-un loc unde se duce o luptă zilnică pentru viață. Tot în acest an universitar, s-au organizat popasuri și la Capela Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, unde s-a participat la rugăciune alături de viitorii medici, precum și la Căminul de pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, unde s-a oferit alinare prin cântările de la strană.
După momentul liturgic, s-a pornit pe holurile spitalului, alături de Asociația SoS Surâs, cu brațele pline de daruri și zâmbete. Cei aproximativ 300 de copii internați au întâmpinat vizita cu emoție, iar întâlnirea a fost presărată cu bucurie, îmbrățișări și lacrimi sincere. S-a cântat „La mulți ani!”, s-au împărțit jucării, pachete, vorbe bune și mângâieri. Evenimentul a reprezentat și o revedere emoționantă, întrucât vizite similare avuseseră loc și în lunile decembrie și martie – iar în iunie, prezența nu putea lipsi.
Pentru mine, acest 1 Iunie Altfel a fost unul profund, emoționant și plin de zâmbete dăruite cu sinceritate. M-am simțit ca și cum aș fi pășit din nou în Grădina Maicii Domnului, unde niște îngerași luminoși, cu sclipiri de speranță în ochișori, ne așteptau jucăuși. A fost o zi în care am intrat din nou în Spitalul „Sfânta Maria” – locul în care, copil fiind, am cunoscut suferința, dar și lumina. De data aceasta, însă, am pășit cu curaj ca o învingătoare, un copil care a văzut luminița de la capătul tunelului, învingând boala și bucurându-se de fiecare clipă dăruită cu dragoste de Hristos și Maica Domnului.
Am fost recunoscătoare că, de această dată, am intrat ca voluntar. Am putut simți zâmbetul fiecărui copil, bucuria sinceră de pe chipurile lor – și, în același timp, am primit și eu bucurie. Apostolul citit în ziua aceea la Sfânta Liturghie în capela spitalului ne amintea: „Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35). Și, într-adevăr, această zi mi-a dovedit încă o dată că, atunci când dăruiești din inimă, primești mai mult decât ai putea spera.
Pășind iarăși pe coridoarele spitalului – de data aceasta nu ca pacient, ci ca voluntar – am trăit o nădejde: că poate, într-o zi, copiii de azi vor fi bine, iar vizita lor la spital va fi doar pentru a aduce daruri, flori, pentru a colinda sau pentru a încuraja pe alții. Fără durere. Fără teamă. Doar cu speranță. Și, cine știe, poate unii dintre ei vor alege, la rândul lor, să revină ca voluntari – poate chiar alături de SPV Iași. Acolo unde bucuria se dă mai departe, din inimă în inimă. - Bianca Cîrdei
În acea zi, am învățat o lecție foarte importantă: aceea că bucuria se poate găsi în suferință! Că, oricât de grea ar fi o boală sau un necaz, Hristos se ascunde tainic în ele, și cu cât suferința este mai mare, cu atât și binecuvântările sunt mai mari. Iar acești copii au fost dovada vie că nu contează locul unde ne aflăm, atâta timp cât avem o rază în suflet, o lumină care este atât de frumoasă, dar care așteaptă tăcută o scânteie – una care să transforme salonul dintr-un spațiu neîncăpător într-un loc plin de iubire, care străbate orice zid de piatră și atinge alte suflete.
Copiii nu au nevoie să îi vedem ca fiind bolnavi, ci ca niște copii obișnuiți, care vor doar un zâmbet cald, o mângâiere pe cap, o joacă cu baloanele, o... îmbrațișare! Și despre această îmbrățișare aș vrea să vorbesc! Intrând într-un salon de pe secția de Chirurgie Plastică, în loc să ofer, printr-un cadou, o fericire unui copil, am primit eu o bucurie nemărginită, atunci când un băiețel tare simpatic, pe nume Matei, m-a luat în brațe.
Și, chiar dacă el era cel care avea nevoie de o mângâiere, fiind în suferință, totuși el a fost cel care a adus bucurie în sufletul meu! Și așa am înțeles că, în fiecare suflet nevinovat, sălășluiește Hristos în chip tainic. - Simona Constantin
